Daniel Mihai

Daniel Mihai

http://danielix-danielix.blogspot.com

Curriculum Vitae

 

Născut pe data de 7 Decembrie 1984 m-a pasionat arta sunetelor iar cel care m-a inițiat a fost tatăl meu căruia îi port o deosebită venerație.Odată cu trecerea anilor am luat lecții sau cursuri de master-classes cu reputați pedagogi și soliști de talie mondială precum Ștefan Gheorgiu, Modest Iftinchi,Eugen Sârbu,Ladislau Csendes,Gabriel Croitoru, Florin Croitoru, Șerban Nichifor, Liana Alexandra, etc

Activitatea din ultimii trei ani au avut ca principal obiectiv aprofundarea cunoștințelor și repertoriului solistic și cameral în domeniul violonistic din perioada postmodernă. Având și cunoscând  noua orientare reprezentată de ʺVox Novus Music Foundationʺ din New York – U.S.A., reprezentată de actuala generaţie condusă de Robert Voisey și Douglas DaSilva am avut numeroase recitaluri, concerte și festivaluri sub egida acestei prestigioase instituții muzicale.

De asemenea, în calitate de membru activ al ansamblului ʺNuova Musica Consonanteʺ am intrat în contact și cu pleiada de compozitori aparținând școlii belgiene postmoderne, dintre care se disting nume ca: Frederic Devresse, Piotr Lachert și Boudewijn Buckinx.

Totodată am interpretat numeroase opusuri solistice și camerale cu ansamblul Hyperion condus de maestrul Iancu Dumitrescu, dar și alte opusuri ale eminenților compozitori autohtoni, (unele dintre lucrări fiindu-mi dedicate): Dan Dediu, Octavian Nemescu, Maia Ciobanu, Ana Maria-Avram,Liana Alexandra, Șerban Nichifor, Darie Nemeș-Bota, ș.a..

Recent am obținut titlul de Doctor în Interpretare muzicală în cadrul studiilor aprofundate în U.N.M.B cu teza referitoare la perioada postmodernă reflectată în lucrtările solistice și camerale destinate viorii.

 

                       Prof Dr. Mihai Daniel

                                                                    C.N.A.” Regina Maria” Constanța

ultimas partituras
Question for solo viola
Clássico
Scary Original Theme
Clássico / Ária
Five shorts moments in special dedication by Daniel Mihai, Op.23
Clássico / Contemporâneo
Of course, New York Tune!!! by Daniel Mihai, Op.31
Clássico / Contemporâneo
Eine Kleine Tango Pharaprase by Daniel Mihai, Op.30
Clássico / Peça
One funny Parody in Classical Style
Clássico / Peça
Con-Sor-Ti-Um Song in Bachian Style
Blues / Vocal
Ob-Session against the Star Wars theme - for clarinet solo
Clássico / Peça
Duettino
Clássico / Peça
13 Steps by Daniel Mihai
Clássico / Peça
blog
21 outubro 2014, Artigo
sociëteit voor moderne muziek
https://sites.google.com/site/societeitvoormodernemuziek/internationale-contacten/daniel-mihai
03 outubro 2013, Artigo
Fifteen Minutes of Fame- Daniel Mihai
http://www.voxnovus.com/15_Minutes_of_Fame/featuring/Daniel_Mihai/2013/ Romanian violinist Daniel Mihai chose to follow new music under the tuteledge of Maestro Serban Nichifor and Liana Alexandra. He completed his BA in 2007 and his MA in ...
09 junho 2013, Artigo
Fifteen-Minutes-of-Fame: Daniel Mihai, violin & tape Deadline: July 4, 2013
Submission guidelines: -Submission Deadline July 4, 2013 -All works must be 60 seconds or less in length -This call is open to all composers. -There is no fee to submit. -Works are to be written for violin and tape (mp3) only. ...