Principiul partii asemanatoare cu intregul (principiul autoasemanarii) este cuprins si realizat in natura. Picatura se dizolva in ocean si oceanul se poate regasi intr-o picatura, samanta poarta in ea parfumul, forma si culoarea intregii flori, iar floarea poarta in ea semintele… Fiecare celula a organismelor vii este in sine un univers.

Omul, dupa cum este mentionat in textele vechi, este facut “dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu”… Nu intamplator pe templul din Delphi sta scris: “Cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoaste tot universul cu toate fortele sale ascunse”.

Aceasta cunoastere a Creatorului este cea mai adanca dorinta a omului. Constiinta ca totul este Unul este cea care ne duce dincolo de dualitate. Chiar si mitul androginului, la origine este mitul cautarii sursei primordiale.

Intre punctele alfa si omega ale lumii si ale fiintei manifestate se situeaza plenitudinea unitatii fundamentale, unde contrariile se confunda. Androginia, ca semn al totalitatii apare atat la inceputul cat si la sfarsitul creatiei. Si in mitologia hindusa implinirea suprema trece dincolo de gasirea complementarului contrar, realizandu-se numai prin aflarea Unitatii initiale. Acest principiu unificator al universului este esenta ultima a existentei. Sinele individual devine una cu forta cosmica divina:” Acela in care se impletesc cer, pamant si aer laolalta cu vantul si suflarea vieti, Acela singur e Sinele”. (Mundaka Upanishad, 2.2.5)

Din ce in ce mai multi oameni de stiinta, cercetatori, fizicieni pornesc pe urmele acestor adevaruri cunoscute din timpuri imemoriale, dar nedovedite inca in totalitate stiintific.

Se poate asocia autosimilitatea cu imaginea holografica:

Daca un film holografic continand imaginea unui mar este taiat in jumatate, si apoi iluminat cu un laser, vom descoperi ca fiecare jumatate contine inca imaginea intreaga a marului. Chiar daca jumatatile sunt divizate iar si iarasi, marul intreg poate fi reconstituit din fiecare portiune a filmului. Deci, spre deosebire de fotografiile normale, fiecare fragment mic dintr-un film holografic contine toate informatiile inregistrate in intreg.

Filmul holografic contine o imagine codificata. Pentru ochiul liber imaginea de pe film nu seamana de loc cu obiectul fotografiat si este compusa din valurele neregulate, cunoscute ca model de interferenta. Cu toate acestea , cand filmul este iluminat cu un alt laser, reapare imaginea tridimensionala a originalului.

Daca este posibil ca fiecare portiune a unui film holografic sa contina toata informatia necesara pentru a crea o imagine complexa, atunci pare la fel de posibil ca fiecare parte a creierului sa contina toate informatiile necesare pt a evoca intreaga memorie.

Si o alta constatare a fizicienilor, o observatie foarte interesanta care se va aplica si in domeniul muzicii : sistemele fizice, oricat de departate in spatiu ar fi unele de celelalte in prezent, nu sunt de fapt separate daca au actionat in trecut. Mai precis, doua sisteme fizice care sunt indepartate in momentul

t 2, sisteme care au fost in interactiune intr-un moment anterior t 1, cand erau foarte apropiate, vor continua sa interactioneze oricat de mare ar fi distanta – in timp si spatiu – dintre ele, prin influenta instantanee.

Oamenii de stiinta au elaborat chiar o teorie a haosului pt intelegerea fenomenelor aparent dezordonate. Natura ofera la fiecare pas forme neregulate si fenomene haotice. In fiecare moment evolutia sistemelor este imprevizibila. Haosul nu mai este gandit ca o pierdere de informatie, ci devine el insusi o sursa de cunoastere. Se spune ca o cauza mica ce trece neobservata poate determina un efect considerabil f vizibil, si deseori se crede ca acest efect este datorat hazardului. Totusi cauza exista, si tocmai observarea acestui proces haotic este de ajutor in descoperirea conditiilor initiale.

O aplicatie clara a autosimilitatii o gasim in geometria fractala. (din latinescul fractus care insemna o piatra sparta – descompusa si neregulata). Fractalii sunt deci forme geometrice neregulate si au acelasi grad de neregurlaritate la orice scara. Un obiect fractalarata la fel cand este examinat de departe sau de aproape – este autosimilar. Autosimilitatea propune ca orice subsistem al unui sistem fractal este echivalent cu intregul sistem. Aplicabilitatea fractalilor consta printre altele in a genera capacitati de comprimre a imaginilor foarte mari in coduri foarte mici.

Pasind in sfarsit pe taramul muzicii si al vibratiilor ce produc sunete – trebuie spus ca ele exista pretutindeni in natura. Tot legat de stiinta, anumite experimente au permis chiar ca sunetul sa devina vizibil. Si noi oamenii suntem o parte din aceasta matrice complexa vibrationala. Muzica traieste in noi, si noi in ea si prin ea. Este posibil sa ne regasim intr-un sunet si sa regasim sunetul in noi. In linistea meditativa cea mai adanca se poate auzi sunteul energiei creatoare universale… Nu intamplator Pitagora a vorbit de muzica sferelor, prin care intregul cosmos intra in armonie…

Care este misterul adevaratelor opere de arta, cum reusesc ele sa ne inalte pana la picioarele Creatorului?

Chiar daca adevarata bucurie nu se poate simti niciodata prin intermediul mentalului, analizand, ci numai ascultand, cantand si devenind una cu muzica, totusi, formele si culorile ce se pot descoperi cu ajutorul metodelor de sondare spectromorfica linistesc cu prisosinta setea de cunoastere proprie naturii umane. Dorinta aflarii altor si altor sensuri ne este pe deplin satisfacuta prin aceasta minutioasa disecare a partiturilor marilor compozitori.

Procedeul autosimilitatii poate fi descoperit in orice partitura. El este cel care da sens detaliului prin prisma intregului, sau invers, da sens intregului prin intermediul detaliului.

Nu cred ca exista opera muzicala de valoare care sa nu fie incarcata de aceasta propietate ce ii confera de fapt viata.Autosimilitatea in muzica este cea care confera aspectul tridimensional, ce fascineaza la fel ca imaginea holografica. Ascultatorul poate sa nu fie constient de toata aceasta retea informationala si totusi simte cand este vorba de o imaginne holografica si nu de o poza obisnuita bidimensionala.

Nu intamplator m-am intors la holografie, pt ca as vrea sa fac o paralela intre holograma si problema interpretarii. Reamintesc ca pentru ochiul liber imaginea de pe film nu seamana de loc cu obiectul fotografiat. Dar de indata ce un alt fascicul laser (sau in unele cazuri doar o lumina puternica stralucitoare) trece prin film, imaginea tridimensionala a obiectului original reapare. Prin analogie, nu vom putea da viata unei lucrari decat daca o vom lumina. Sigur, mai intai de toate este vorba de lumina stiintei izvorata din analiza si cunoastere. Dar mai apoi este vorba de lumina izvorata din adancul inimii, lumina Sinelui, fara de care chiar si imaginea tridimensionala ramane doar piatra rece… Inchei citand-ul pe marele poet sufist Jalal al-Din Rumi:

“Numai iubirea

Poate explica iubirea”

Prof. Dr. Mihai Daniel, C.N.A  Regina Maria, Constanța